Senatorul GHEORGHE POP i-a adresat o intrebare prim-ministrului Emil Boc. Obiectul intrebarii - Cresterea pretului la carburanti.
Dupa actiunea Petrom de saptamana trecuta, prin care a majorat preturile la sortimentele de benzina si motorina comercializate in reteaua proprie, nu a trecut mult timp si Rompetrol si Lukuoil au anuntat majorari de preturi similare.
Cresterea va aduce in pragul falimentului firmele de transport si populatia ajunsa la limita suportabilitatii. Aceasta in conditiile in care vine perioada anotimpului rece iar conducatorii auto sunt pusi in situatia de a suporta cheltuieli suplimentare, inclusiv legate de obligativitatea de a trece la utilizarea cauciucurilor de iarna.
In ceea ce priveste cresterile de pret nelegitime practicate in Romania ultimilor ani, ANAF a derulat deja o ancheta prin care a ajuns la concluzia ca majorarea pretului nu este justificata, insa nu a rezolvat problema, iar Consiliul Concurentei investigheaza "de mai bine de cinci ani" practicile de monopol ale distribuitorilor fara sa finalizeze insa cercetarea.
Sper ca nu va spun nimic nou cand precizez ca ultimele sase luni au fost marcate de o scadere cu 11% a pretului titeiului la nivel mondial, scadere determinata de criza economica globala.
Avand in vedere ca, pe plan international, cotatiile petrolului au scazut, nu credeti ca este cazul ca Guvernul sa intervina pentru a stopa cresterea nelegitima a pretului carburantilor?