Chiar totul e de vanzare?
Replica de Constanta
Luni, 4 Iunie 2007
509
Campania negativa la adresa romanilor, dusa prin presa internationala, nu pare a se opri. Si cum s-ar putea opri, cand este alimentata frecvent de comportamente deviante ale conationalilor nostri? Ne revoltam de articolele aparute de-a lungul anilor, ne suparam ca nici dupa integrare nu inceteaza. Vroiam sa fim priviti ca tara europeana, aveam pretentia sa fim cunoscuti pentru ceea ce suntem, fara a se face presupuneri, fara a se generaliza, fara a se inventa. Ne deranjau vizitele curioase ale vulpoilor care isi construiau povesti de prima pagina pe marginea a ceea ce probabil vedeau in Romania, insa n-am vazut nicaieri sa ne recunoastem vina. Vina de a fi atat de saraci incat unele categorii sociale nu au cu ce sa-si hraneasca plozii. Vina de a fi prost educati, incat se nasc copii din copii pe banda rulanta. Vina de a fi flamanzi, incat o gura in plus la masa conteaza mai mult decat nevoia parintelui de a-si proteja copilul si a renunta la orice pentru a-i fi lui bine. Parem un popor care si-a pierdut de mult demnitatea si coloana vertebrala, fiind de vanzare pentru cine da mai mult... sau pentru cine da ceva. Fete abia inmugurite se vand pentru un pahar de suc sau pentru o plimbare cu o decapotabila ultimul model. De ce li s-ar parea ceva anormal ca rodul acestor plimbari sa fie vandut mai ceva ca la piata, din moment ce nu a fost programat, nu a fost acceptat si, mai mult, nu a fost dorit? Ultimul astfel de caz se petrecuse in Portugalia. Romanca din aceasta poveste vroia atat de mult sa scape de copilul ei incat era in stare sa-l vanda pe mai nimic. De la aproximativ 1.500 de euro, si 50 de euro erau buni, cat timp i se lua grija unei guri in plus de pe suflet. Comertul cu copii se zice ca a inflorit dupa integrare, pentru ca libera circulatie intre statele membre UE a eliminat grija de a trece copiii peste granita. A fost acaparata Europa unde, bazandu-se pe experienta de cersetori in intersectii, unii romani isi exerseaza abilitatile de speculanti scotand la mezat bebelusi. Si stau si ma gandesc... daca tot nu am putut pune capat unor astfel de practici interzicand adoptiile internationale, daca tot vedem ca vanzarea copiilor continua si lucrurile astea se intampla chiar prin retelele de trafic de carne vie de care ne feream atat, de ce nu legalizam iar acest tip de adoptii? Poate printre "cumparatori" sunt si oameni de buna credinta, care vor sa infieze un copil si o vor face legal, fara a mai fi necesare diverse siretlicuri. Ca vor sa "rasplateasca" parintii... e treaba lor, cadoul lor, dar simplul fapt de a nu mai reprezenta o ilegalitate ar putea reduce dimensiunile fenomenului si amploarea lui. O mare parte din cazuri, din "tranzactii" se vor derula legal, vor fi acte doveditoare, vor fi eliminate vanzarile la negru, nedemne de o fiinta umana. Sunt de acord ca adoptiile internationale au adus o gramada de bani in buzunarele celor implicati, ca bebelusii au fost vanduti pe internet si la mica publicitate, dar si acum se intampla la fel... Apoi, iau in calcul si faptul ca in acele vremuri nu prea aveam legi, eram intr-un haos si o dezordine sociala de nedescris. Acum, de bine de rau, ne-am mai linistit. Si, cu niste legi bine gandite, chiar cred ca am avea succes in diminuarea acestui fenomen care, desi a fost ascuns sub pres, mai devreme sau mai tarziu iata ca a inceput sa iasa la iveala. Si chiar sa miroasa...
Realitatea Romaneasca
Joi, 22 Ianuarie 2009
509
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
509
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
509
Realitatea Romaneasca
Duminica, 18 Ianuarie 2009
509