Un tip avizat mi-a povestit o fabula, ca un scenariu posibil. Se face ca cei care ascultau pe vremuri telefoanele animalelor din padure si erau atenti ca vietuitoarele sa nu spuna bancuri cu Bula s-au impartit in doua. Unii au cotit-o spre dreapta, altii spre stanga. Asta din punct de vedere doctrinar. Cica, de fapt, unii au preferat sa se inchine la o luminita, care luceste ca un licurici, in timp ce altii, mai constienti de vecinatati, au ales lumina de la rasarit. Asa se intampla, mai spune fabula, ca au ajuns sa se incaiere. Pe viata si pe moarte. Mintind locuitorii padurii cu fel de fel de doctrine, de politici, de reforme, au reusit rand pe rand sa conduca vietuitoarele storcandu-le de bani, distrugandu-le visele, tineretile, dar si batranetile.
Lupta dintre cele doua tabere a capatat aspecte fanatice, mai ales dupa ce vecinii de la liziera din vest a padurii au fost de acord cu primirea vietuitoarelor in marea comunitate. Aceasta acceptare nu a fost pe gratis. Locuitorii padurii au fost nevoiti sa-si vanda pamanturile, cu tot cu bogatiile de sub ele, si-au vandut pusculita principala a padurii, retelele de aprovizionare cu energie si alte asemenea avutii, stranse cu greu si eforturi mari de inaintasi. Dupa ce vecinii din vest au fost multumiti de imparteala, si-au dat acordul integrarii padurii in marea lor comunitate. Atunci s-au incins si mai mult spiritele intre mai-marii padurii. Cele doua tabere s-au lovit puternic, s-au balacarit, s-au acuzat, fiecare urmarindu-si scopurile propuse, adica instaurarea unei dominatii economice si politice asupra vietuitoarelor si a padurii insasi. Povestea mai spune ca lupta nu s-a terminat inca. Nu exista castigatori, ci doar perdanti, adica vietuitoarele simple ale padurii, care duc o viata cu lipsuri destule, care nu se simt nici egalii vecinilor de la vest, dar suporta consecintele vesnicei lupte dintre apus si rasarit.