Indarjirea politica a vremurilor pe care le traim are si o parte buna. Economia Romaniei, sistemul financiar si bancar, bursele, prin evolutia lor indiferenta la scandalurile politice, ne arata ca tara se afla pe drumul bun in ceea ce priveste dezvoltarea. Vesti bune sunt si despre cresterea economica, care ar trebui sa continue, dupa cum apreciaza analistii, dar si despre piata financiar bancara, de unde aflam ca dobanzile la credite sunt in scadere, urmand exemplul celor practicate in lumea civilizata. Cu alte cuvinte, nici suspendarea presedintelui, nici referendumul, nici criza politica pe care o traverseaza tara nu au reusit sa deraieze economia. Mai mult, analistii sunt de parere ca incheierea referendumului a fost ca o gura de oxigen pentru Bursa, care si-a inceput ieri saptamana in forta. Nici leul n-a ramas mai prejos si s-a apreciat si mai mult fata de moneda europeana. Acestea sunt semnele unei economii care se vindeca si face progrese, care functioneaza si produce. Singura problema a Romaniei mai ramane deficitul comercial, alarmant de mare, care se adanceste de la luna la luna. Aceasta pentru ca importam enorm si exportam prea putin. Daca importurile facute de tara noastra sunt pentru retehnologizare, pentru modernizarea echipamentelor si instalatiilor de productie, situatia deficitului n-ar fi prea rea, intrucat el ar putea fi diminuat mai tarziu prin exporturi de bunuri competitive. Daca insa importurile care dezechilibreaza balanta comerciala sunt pentru bunuri de larg consum, atunci lucrurile stau mai grav si pot constitui o problema in timp.
In rest, lucrurile stau asa cum am spus, adica bine. ¥inta de inflatie este una optimista, pana in 4%, iar guvernatorul bancii centrale ne-a asigurat ca o va atinge, adica preturile vor creste cu o valoare foarte mica, poate cea mai mica de dupa anii '90. Strainii sunt asteptati cu investitii comparabile ca valoare cu cele de anul trecut, iar alte domenii, precum turismul si serviciile, dau semne de revigorare certa. Daca toate aceastea merg bine, se naste inevitabil intrebarea: Cui foloseste aceasta lupta politica? Cine castiga si cine pierde? De ce sa nu ne vedem de treaba si sa incercam sa ne facem o viata mai usoara, mai bine platita, mai europeana? Cred ca ar trebui sa nu-i mai bagam in seama!