Presedintele Traian Basescu a tinut sa explice sambata, la manifestarea dedicata Zilei Frantei, ca noi si francezii colaboram pentru edificarea unei Europe sociale, si nu socialiste. El a batut saua ca sa priceapa iapa, fiindca a facut aceasta afirmatie privindu-i in ochi pe Mircea Geoana si Adrian Nastase, prezenti si ei la eveniment. Basescu a vrut astfel sa-si demonstreze si sa impartaseasca si altora temeinicele sale cunostinte politice, chiar filizofice, ca trebuie facuta - adica - o delimitare clara intre cele doua notiuni si ca orice confuzie intre ele este inadmisibila.
Chiar daca presedintele ne-a aratat cu aceasta ocazie ca el nu poate sa cada intr-o astfel de greseala, cu alte prilejuri nu mai este dispus sa mai fie atat de prosocial pe cat o cere politica Uniunii Europene, stabilita prin Strategia de la Lisabona. De curand, el a incriminat politica PNL, pe care a taxat-o ca fiind de stanga, indepartandu-se de doctrina liberala doar pentru faptul ca a promovat, alaturi de PSD, celebra deja Lege de majorare a punctului de pensii. Sa ne lamurim. Este socialista sau, pur si simplu, sociala o astfel de lege? Nici nu trebuie sa facem o analiza extrem de aprofundata ca sa ne dam seama ca este vorba de o masura sociala. Daca este sociala, atunci ea se inscrie in politica general europeana, si nu poate fi doar de stanga. Intr-o astfel de situatie, liberalii nu numai ca nu au tradat doctrina liberala, ci - prin solutiile pe care le-au propus - au aplicat-o intr-o filozofie larg sociala.
Presedintele dovedeste ca nu este consecvent. Preia cuvintele, notiunile, principiile din zbor si le foloseste numai atunci cand vrea sa demonstreze ca adversarii politici sunt pe dinafara. Adica, le foloseste politicianist. O astfel de abordare nu este doar derizorie, ci chiar nociva. In sensul ca, in locul unui discurs coerent, egal si consecvent cu el insusi, avem de-a face cu unul dambovitean, care sustine ca accepta schimbarea, dar numai pe ici, pe colo, si anume in punctele esentiale.
Toata lumea este de acord cu faptul ca in politica romaneasca este nevoie de clarificari ideologice, dar si de clarificari strategice pe termen mediu lung privind directia in care sa mearga Romania. Tocmai pentru ca, dupa intrarea in Uniunea Europeana, Romania trebuie sa se inscrie total pe directia strategica europeana, politicienii trebuie sa renunte la discursul de gasca.