Dupa parafarea intelegerii Putin-Schroeder din 2006 referitoare la construirea unei conducte de gaze intre Rusia si Germania pe sub Marea Baltica, in scopul nedeclarat de a ocoli teritoriile Poloniei si ale tarilor baltice, ostile apropierii dintre "cei mari din UE" si Moscova, scenariul pare a se repeta in sudul continentului. De data aceasta, partenerul Gazpromului fiind ENI, compania energetica nationala a Italiei, iar marea pe sub care va trece noua conducta de gaz rusesc si central-asiatic este chiar cea pe care fostul presedinte Iliescu o boteza candva "singurul vecin loial al Romaniei alaturi de Serbia".
Conducta "South Stream", cu o lungime de 900 de kilometri, care va ocoli Turcia, va iesi la suprafata in Bulgaria, de unde se desprind dupa ramificatii, spre Austria si Slovenia si, respectiv, spre sudul Italiei. Anuntul a fost facut de insusi directorul general al Eni, Paolo Scaroni, intr-o conferinta de presa comuna cu directorul general adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev, unul dintre posibilii succesori la Kremlin ai lui Vladimir Putin. Cu care ar urma sa "faca rocada", actualul presedinte avand, se pare, asigurat un "interimat" de patru ani la Gazprom.
Foarte semnificativ este faptul ca anuntul survine in aceeasi zi cu niste declaratii lacrimogen-crocodiliene ale premierului italian Romano Prodi, referitoare la "pierderea dorintei Europei de a merge mai departe impreuna", dublata de acuzatii la adresa Poloniei si Marii Britanii cum ca ar pune interesele lor nationale inaintea celui european. Interes european care, in opinia Domniei Sale, ar trebui sa presupuna din partea Poloniei si Romaniei si iubirea subita pentru Rusia, si nicidecum o pozitie comuna a Uniunii si solidaritate cu statele membre in chestiunea energetica.
In acelasi timp, dupa ce s-a remarcat printr-o sublima absenta in prezenta la summitul de la Bruxelles, presedintele Romaniei se plimba pe la Zagreb si Istanbul, pe la forumuri unde este cu desavarsire ignorat de Vladimir Putin, dar lanseaza noi initiative diplomatice, gen "piata regionala a energiei din Balcani", regiune extinsa in viziunea Domniei Sale si cu Moldova si Ucraina si declama, rascolitor, ca "Romania nu va accepta folosirea energiei ca arma politica".
Dupa iesirile cu "Marea Neagra lac rusesc" ori "prezenta in tara mea a trupelor ruse timp de 30 de ani" (in loc de 13), parca ne si asteptam. Fapt este insa ca o noua conducta de gaze ne ocoleste, iar despre marele proiect Nabucco, "nihil nisi bene".